Protest la Hala Matache

Peste 20 de persoane care au protestat, sâmbătă, faţă de intenţia de mutare a Halei au fost ridicate de jandarmi şi duse la Secţia 3 Poliţie. Acţiunea a început în jurul orei 13.00, fiind anunţată ca “lanţ uman în jurul Halei Matache”, fără a fi indicat vreun organizator.

Protest la Hala Matache Manifestanţii au mers în grup pe lângă imobil, fără a scanda vreun mesaj, şi au afişat câteva cartoane cu texte precum “Hala Matache e o valoare. Dacă se demolează, e irecuperabilă”, “Hala Matache nu e o clădire, e Bucureştiul!”, “Dacă hala e demolată, noi pierdem bani”, “Respectaţi legea! Organizaţi concurs!”. Nu de aceeaşi părere au fost unii locuitori din zonă care făceau piaţa în timpul acestei acţiuni de protest şi care au spus că hala este “un focar de infecţie”, că ar trebui demolată sau mutată, numai să se rezolve problema.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat pentru Mediafax că protestul nu a fost autorizat şi manifestanţii au fost avertizaţi de mai multe ori să se retragă din zonă.

Hala Matache, clasată monument istoric de categoria B, se află pe traseul proiectat al noii magistrale rutiere Buzeşti-Berzei. Proiectul diametralei Buzeşti-Berzei-Uranus a fost contestat, de la începutul investiţiei, de către mai multe ONG-uri, care au criticat felul în care au fost făcute exproprierile şi au fost date autorizaţii de demolare pentru imobile cu statut de monument istoric sau din zone protejate.


Demolare Hala Matache Monument istoric Protest

Recomandă articolul și altora!

Recomandă prietenilor

Lasa un comentariu

Trebuie sa ai un cont ca sa comentezi.